Arad: AUDIO Lucrări în ritm alert pe un drum din Arad, refuzat la finanțare cu bani de la Guvern

Lucrările de la drumul județean Gurahonț-Buteni din Arad se desfășoară într-un ritm accelerat, lucrările avansând din două direcții, atât dinspre Buteni (intersecția DJ 793) spre Berindia, cât și dinspre Gurahonț-Iosași spre Dieci, au anunțat, vineri, autoritățile județene.

Conform președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, „am solicitat constructorului să avanseze cu lucrările cât de mult posibil, cât permite starea vremii, astfel încât disconfortul cetățenilor să fie cât mai mic. De asemenea, e de apreciat că lucrările au început din două părți, cu un număr impresionant de utilaje. În prezent, pe tronsonul Buteni (intersecția DJ 793)-Berindia s-a turnat primul strat de asfalt, cel de legătură, pe ambele direcții de mers și se lucrează la amenajarea șanțurilor și toaletarea vegetației. Pe celălalt tronson, Iosășel-Pescari-Dieci se lucrează la consolidarea drumului, la pietruire și la amenajarea șanțurilor. Pe întregul drum sunt alocate opt excavatoare și 15 camioane, iar până la menținerea timpului frumos se va pietrui întregul tronson de 22 de kilometri”.

„Reamintim că acest drum a fost refuzat de la finanțare de către fostul Guvern PSD, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Finanțarea este realizată din fondurile proprii ale Consiliului Județean Arad. Dacă Guvernul PSD ar fi răspuns solicitărilor noastre de a finanța acest drum sau măcar dacă bugetul pe anul 2019 ar fi fost votat în timp util, acum am fi avut turnat un strat de asfalt pe tot tronsonul”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Circa 20 de șantiere sunt deschise pe drumurile județene din Arad. Conform președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, Consiliul Judeţean Arad administrează cca 1200 de km de drumuri judeţene, din care şi-a propus ca să reabiliteze în acest mandat cca 300 de km.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.