Arad: AUDIO Modernizarea unui drum județean din Arad, care nu a fost asfaltat niciodată, ar putea fi gata înainte de termen

Lucrările de modernizare a drumului județean din Arad care nu a fost asfaltat niciodată sunt în grafic, iar investiția ar putea fi gata chiar înainte de termen.

Conform vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, @drumul Gurahonţ – Dieci – Buteni nu a fost asfaltat niciodată. Este o promisiune onorată faţă de cetăţenii din zonă, care circulau în condiţii foarte grele”.

„Până la finalul anului, vrem să avem primul strat de asfalt turnat până la localităţile Berindia şi Păulian. În această perioadă, avem multe şantiere deschise, rezultat al strategiei de investiţii în drumurile judeţene. Se lucrează în tot judeţul iar rezultatul va fiîmbunătăţirea semnificativă a stării drumurilor”, a mai declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.

Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.

Drumul care se modernizează are 22 de km, iar investiția se ridică la cca 20 de milioane de lei plus TVA, bani din bugetul Consiliului Județean Arad.

Conform contractului, lucrările ar trebui să fie gata pe la sfârșitul anului 2020, dar autoritățile județene spun că au promisiuni din partea constructrului că investiția va fi finalizată prin primăvara anulu 2020.

Consiliul Judeţean Arad, care a deschis aproape 20 de șantiere de infrastructură în ultimii 2 ani, administrează cca 1200 de km de drumuri judeţene, din care şi-a propus ca să reabiliteze în acest mandat cca 300 de km.

Sursa foto: Consiliul Județean Arad