O femeie de 59 de ani a murit, vineri, în satul Cuvin, comuna Ghioroc, județul Arad, dupăce a căzut într-o fântână adâncă de circa 17 metri.
Mai multe echipaje de medici și pompieri au ajuns imediat la fața locului.
Conform purtătorului decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa, „A intervinit Detașamentul de pompieri Arad cu 1 Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă și 4 Subofițeri. La fata locului s-a deplasat și 1 echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad”.
„Fântâna are circa 1,5 m diametru și circa 17 m adâncime. Femeia, în vârstă de 59 de ani, a fost extrasă decătre echipajul Inspctoratului pentru Situații de Urgență Arad cu sprijin Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ghioroc, iar echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Arad a constatat decesul”, purtătorul decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care femeia a căzut în fântână.
Sursa foto: Inspecoratul pentru Situații de Urgență Arad