Arad: AUDIO Primăria Municipiului Arad amenajează spații verzi de circa 500.000 lei, printre care un nou parc într-un mare cartier. Ce se mai face

Primăria Municipiului Arad continuă investițiile în zonele verzi cu amenajarea parcului dincentrul cartierului Gai şi a spaţiului verde din zona Străzii Poetului – Aleea Saturn, dincartierul Aurel Vlaicu.

Conform primarului municipiului Arad, Călin Bibarț, „în sedinta Consiliului Local Arad din 1 August a fost adoptată hotărârea nr 396 prin care a fost introdus in domeniul public al municipiului Arad terenul aferent parcului Gai astfel că, astazi, am semnat autorizatia de construire nr 755 necesară pentru demararea investiţiei, iar în cursul acestei săptămâni vom preda amplasamentele pentru cele două locaţii, respectiv Parcul Gai şi zona verde aferentă străzii Poetului şi Aleea Saturn”.

„Prin aceste lucrări continuăm să investim în spaţiile verzi din Arad astfel încat cetăţenii să beneficieze de un aer curat şi un mediu sănătos”, a mai declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Prin acest proiect, municipalitatea doreşte să amenajeze zonele verzi cu gazon, mobilier urban si sistem de irigaţii, valoarea lucrărilor ridicându-se la suma de 486 896,4 lei cu TVA.
Lucrările ar trebui să fie gata în maxim un an de zile și ar trebui să fie gata prin primăvara anului 2020.