Arad: AUDIO VIDEO FOTO Călin Bibarț este noul primar al Aradului, motto-ul mandatului „amabilitate și bunăvoință”. Gheorghe Falcă și-a dat demisia după 15 ani de mandat în continuu, pentru a merge în Parlamentul European

Municipiul Arad are un nou primar după 15 ani. Consilierii locali au decis, vineri, să-l desemneze pe viceprimarul Călin Bibarţ (PNL) pentru a exercita atribuţiile primarului până la alegerile locale din 2020, ca urmare a demisiei primarului Gheorghe Falcă, acesta alegând mandatul de eurodeputat, după ce a fost 15 ani la conducerea administraţiei oraşului.

ARADCU 00 FALCA BIBART VI28IUN (3)

Publicată de Realitatea De Arad pe Vineri, 28 iunie 2019

Gheorghe Falcă a ținut o prezentare despre viața sa privată, începând cu primii ani și școală și primii pași în politică, trecând prin momentul căsătoriei și, mai recent, a unei complicate probleme de sănătate, pe care a avut-o chiar în acest an.

Eurodeputatul Gheorghe Falcă.

Gheorghe Falcă a fost ales primar patru mandate consecutiv, iar în cursul zilei de joi a semnat ultimele documente în această calitate. Falca este cel mai longeviv primar al municipiului Arad după revoluția din 1989 și al 2lea cel mai longeviv din întreaga istorie a orașului.

Noul primar al Aradului, Călin Bibarţ a fost singura propunere, venită din partea majorităţii formate în jurul PNL din Consiliul Local Municipal Arad, astfel că a obţinut 16 voturi din cele 16 exprimate. Majoritatea consilierilor PSD-ALDE au lipsit însă de la şedinţă.

Călin Bibarț: amabilitate și bunăvoință 

Călin Bibarț a declarat că amabilitatea și bunăvoința sunt mottoul mandatului de 1 an pe care îl are.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Călin Bibarţ s-a născut în 1971, în oraşul Ineu din județul Arad. Este inginer silvic, absolvind Facultatea de Silvicultură a Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ Suceava (1996), dar este licenţiat şi în drept, la Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiş’ Arad, unde a mai urmat cursurile de masterat în administraţie. A intrat în politică în 1997, în Partidul Democrat, iar în perioada 2009-2012 a fost prefect al judeţului Arad, în timp ce în perioada 2015-2016 a fost director al Romsilva Bucureşti. Este căsătorit şi nu are copii.

Funcţia de viceprimar lăsată liberă de Bibarţ a fost ocupată, în urma votului, de către consilierul local Ionel Bulbuc (PNL), care a fost, de asemenea, singura propunere.

PNL Arad a mai anunțat că la alegerile locale de anul viitor, candidatul de primar va fi Sergiu Bîlcea, actual vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, în vreme ce actualul primar Călin Bibarț va candida pe un loc eligibil în Parlamentul României.