Arad: Băiat de 8 ani, mort după ce peste el a căzut zidul unei porți din cărămidă

Un băiat de 8 ani a murit, sâmbătă, în comuna Seleuș, din județul Arad, dupăce a fost surprins de un zid din cărămidă care s-a prăbușit peste el. Tragedia a avut loc la o casă nelocuită a familiei.

Băiețelul de opt ani se juca în curte cu fratele său mai mic, în momentul în care zidul din cărămidă al porții s-a prăbușit

Cărămizile au căzut peste băiatul de 8 ani, care a fost rănit grav și a fost scos dintre dărâmături de către tatăl său, aflat în curte în momentul cedării zidului.

La fața locului a ajuns elicopterul SMURD, care l-a preluat pe băiețel în stop cardio-respirator, însă manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, iar decesul a fost declarat chiar în zbor către Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Băiatul era elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială Seleuș.

Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă și continuă cercetările în acest caz.