Un biciclist în vârstă de 71 de ani, care era în stare avansată de ebrietate, a fost accidentat, vineri, de o mașină.
Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „un bărbat de 69 ani, din Șofronea, în timp ce conducea un autoturism pe Str.6 Vânători din municipiu, sens de mers spre Str.Ovidiu, a surprins și accidentat un bărbat de 71 ani din Arad, care, în calitate de biciclist a traversat Calea 6 Vânători fără să se asigure. În urma accidentului a rezultat rănirea biciclistului”.
„Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest și nu se afla sub influența alcoolului, iar biciclistului i-a rezultat, în urma testării cu aparatul alcooltest, o alcoolemie de 0.82 mg/l în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga
În funcție de concluziile medico-legale se va face încadrarea faptei, în acest moment evenimentul rutier fiind încadrat la categoria accidentelor ușoare.