Arad: Cei mai mulți angajați ai Filarmonicii de Stat Arad, în grevă, pentru „suspendarea negocierilor”. Directorul: doar s-a luat o pauză. Au fost alegeri, Papa și ziua copiilor

Majoritatea angajaţilor Filarmonicii de Stat Arad au intrat în grevă de avertisment, marţi, nemulţumiţi că nu avansează negocierile cu managerul instituţiei pentru semnarea noului contract colectiv de muncă.

Conform preşedintelui Sindicatului Artiştilor Interpreţi din Filarmonica Arad, Mihai Dogaru, 75 de angajaţi din cei 104 ai instituţiei au oprit lucrul, în semn de protest după ce managerul instituţiei, Doru Orban, ar fi suspendat negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.

Mircea Dogaru mai spune că managerul a sistat negocierile încă din 24 mai pentru că a plecat în Italia, însă sindicaliștii aşteptă un nou contract colectiv de muncă, de 4 ani, dar de atunci sunt tot sfidaţi.

Liderul de sindicat spune că în noul contract nu există revendicări de natură salarială ci doar cu privire la organizarea activităţilor. Totuşi, 75 de angajaţi au dat în judecată managementul Filarmonicii, procesele având ca obiect revendicări salariale.

Directorul Filarmonicii de Stat Arad, Doru Orban, spune că nu doreşte să comenteze pe marginea protestului, însă susține că nu a suspendat negocierile cu sindicaliştii.
Conform lui Doru Orban, s-a luat doar o… pauză în negocieri, pentru că au fost alegeri, vizita papei şi ziua de 1 iunie, dar procesul de negociere nu s-a suspendat nicio clipă.

Ultimul contract colectiv de muncă de la nivelul Filarmonicii de Stat Arad a fost semnat în 2016, dar sindicaliștii susțin că acesta ar trebui negociat anual sau cel mult la doi ani.