Arad: Circa 45.000 de persoane, cu 25 la sută mai multe, la evenimentele organizate de către Camera de Comerț

Circa 45.000 de persoane au participat la evenimentele organizate decătre Camera de Comerț în cursul anului 2017, cu 25 la sută mai multe decât în 2016, a declarat, în weekend, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Arad, Gheorghe Seculici, în deschiderea celei de-a 25-a ediții a Topului Firmelor, care, având loc în anul centenar, s-a numit Topul Firmelor Centenarului Marii Uniri.

Conform președintelui CCIA Arad, Gheorghe Seculici, „deși la nivel național apar indicatori negativi, județul Arad se poate mândri cu o economie care îl plasează în topul județelor cu cele mai mari salarii și cu cei mai puțini șomeri”.

„Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a încheiat anul 2017 pe un trend de creștere pe majoritatea palierelor de activitate. Capacitatea și calitatea târgurilor a crescut, fiind determinată de creșterea cu 33% pe segmentul de expozanți și de creșterea cu 25% pe segmentul de vizitatori față de anul 2016. Instituția a organizat 26 de cursuri de formare profesională, 8 seminarii în diverse domenii de activitate, 10 târguri (ca organizator principal sau partener) cu peste 800 de firme participante, din România și din străinătate, și cu aproximativ 45.000 de participanți. Anul 2017 a însemnat o dezvoltare intensă a relațiilor economice cu China, prin participare la expoziții, misiuni economice
cu societăți arădene în diferite zone ale Republicii Populare Chineze, și creionarea unui proiect clar pentru anul expozițional 2018”, a mai declarat Gheorghe Seculici.