Incident grav, luni după masă, în Zona Industrială Vest din municipiul Arad, după ce semiremorca unui TIR s-a desprins de capul tractor.
Conform Poliției Locale Arad, traficul în zonă a fost îngreunat, iar șoferul autotrenului ar fi putut provoca o tragedie pe șosea, după ce a omis să își asigure în mod corespunzător semiremorca.
Poliția Locală Arad le-a recomandat conducătorilor auto să aleagă rute ocolitoare, până la descongestionarea traficului din zonă.