Drumul Județean 708 B, Slatina de Mureș – Mădrigești, din județul Arad rămâne închis și luni, a anunțat, Consiliul Județean Arad, care administrează drumul.
Conform vicepreședintelui Consiliului JUdețean Arad, Sergiu Bîlcea, „în acest moment, toate drumurile județe din Arad sunt practicabile”.
„Singurele problele rămân în zona Julița – Mădrigești, unde drumul rămâne închis până în data de marți, 18 decembrie, când vom lua o decizie în ceea ce privește acest tronson. Este închis și preventiv, e adevărat, pentru că încă în zonă se poate crea polei și nefiind o circulație foarte, foarte mare, încercăm să prevenim eventualele accidente”, a mai declarat vicepreședintele Consiliului JUdețean Arad, Sergiu Bîlcea
Drumul Județean 708 B, Slatina de Mureș – Mădrigești este tronsonul de drum care leagă DN7 şi Valea Mureşului de 79A şi Valea Crişurilor. Măsura este luată ca urmare a condițiilor meteo care pun în pericol siguranța traficului. Drumul are curbe strânse și zone abrupte.
În tot județul se intervine cu 31 de utilaje și nu sunt semnalate alte probleme. Și în municipiul se intervine încă de la primele ore de ninsoare, a anunțat primăria.
Autoritățile recomandă șoferilor să ruleze cu atenție, adaptând viteza la condițiile meteo, și să aibă mașinile pregătite pentru iarnă.