Arad: FOTO 70 de amenzi și 5 permise de conducere reținute, în doar câteva ore. Motivele

70 de amenzi au aplicat polițiștii din Arad, miercuri, în doar câteva ore ca urmare a unei acțiuni pe care au realizat-o împreună cu reprezentanți ai Registului Auto Român pentru a depista conducători auto care nu respectă legislația rutieră.

Conform purtătorului decuvânt al POliției Arad, Claudia Iuga, „cu această ocazie au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.135 de lei. 21 de amenzi au fost aplicate pentru lipsa centurii de siguranță; 2 pentru opriri neregulamentare; 10 pentru defecțiuni tehnice ale autoturismelor și  37 pentru alte abateri de la normele rutiere”.
„Au fost reținute 5 permise de conducere (3 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 2 pentru nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului electric) și retrase 10 certificate de înmatriculare”, a mai declarat purtătorul decuvânt al POliției Arad, Claudia Iuga.
De asemenea, agenții de la Rutieră au întocmit un dosar de cercetare penală pe numele unui bărbat de 36 de ani din Arad, care a condus o mașină având dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii atenționează că asemenea controale vor continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.