Doi bărbați au fost reținuți dupăce ar fi furat bani și monede din aur, în valoare totală de 25.000 lei, a anunțat Poliția Arad în cursul nopții de marți către miercuri.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Lorena Radu, „pe data de 28 ianuarie, politiștii au fost sesizați despre comiterea unui furt din locuință de pe raza comunei Secusigiu”.
„La scurt timp de la comiterea faptei, polițiștii au identificat doi localnici bănuiți de comiterea activității infracționale. Din cercetări a reieșit că bărbații, de 21 și 28 de ani, ambii din Secusigiu, prin ruperea gardului împrejmuitor și forțarea ușii de acces, ar fi pătruns într-un imobil de pe raza aceleiași localități, de unde ar fi sustras 20.000 de lei și monede din aur. Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 25.000 de lei, a fost recuperat”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Lorena Radu.
Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pe bază de ordonanță de reținere, urmând ca la expirarea măsurii să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Sursa foto: Inspectoratul de Poliție Județean Arad