Arad: Germania invește zecii de mii de euro pentru a dezvolta învățământul dual din Arad

Germania invește zecii de mii de euro pentru a dezvolta învățământul dual din județul Arad. Consiliul Județean Arad, în cooperare cu Primăria Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad și Asociația Economică Germano Română DRW Arad, a anunțat, miercuri, lansarea programului „Învățământul dual ca șansă”, care vizează înființarea de clase de studiu în sistemul dual în școlile de meserii și liceele tehnice.

Imagine

Conform președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, „programul va debuta anul viitor cu un schimb de experiență la care vor participa profesori din cadrul Liceului Tehnologic Aurel Vlaicu. Aceștia vor merge în Germania, la Tubingen, unde se vor perfecționa alături de profesori din școlile duale aflate în subordinea Districtulu Tubingen. În cadrul campaniei de promovare a sistemului dual va fi organizată de asemenea o caravană a școlii duale, care va parcurge localitățile județului și unde agenții economici implicați în proiect își vor prezenta oferta de cariere pentru tinerii absolvenți ai clasei a VIII-a. Tot în cadrul programului, în primăvara anului viitor pe platoul din fața Consiliului Județean va fi organizat un târg al agenților economici, unde aceștia îți vor prezenta tinerilor posibilitățile de cariere din cadrul societăților lor”.

„Este primul proiect mai mare pe care îl derulăm cu partenerii noștri din Germania după semnarea tratatului de înfrățire în vara lui 2018. Deși Consiliul Județean nu are atribuții directe în învățământul profesional, am considerat oportun ajutorul venit din partea partenerilor noștri având în vedere dinamica forței de muncă în județul nostru. În anii care urmează va trebui să strângem rândurile! Autorități locale, Inspectorat Școlar și agenți economici, toți trebuie să facem corp comun ca să asigurăm un viitor viabil cetățenilor din Județul Arad și prin ei, economiei județului”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Prima școală care va intra în program va fi Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu din Arad unde, în toamna viitoare, împreună cu partenerii din Asociația Economică Germano Română DRW Arad și Primăria Arad, vor fi înființate trei clase în sistem dual.

Proiectul este derulat în baza înfrățirii Județului Arad cu Districtul Tubingen din Landul Baden Wurttemberg din Germania. Finanțarea are loc în cadrul burselor fundației Baden – Wurttemberg, prin programul Walter Hallstein.

Valoarea bursei acordate pentru proiectul din județul Arad este de 40.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.