Arad: Marius Copil, în ultimul tur al calificărilor la Antwerp, Belgia

Tenismanul Marius Copil, din Arad, l-a învins pe belgianul Ruben Bemelmans cu 6-4, 6-4, duminică, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal al turneului ATP de la Antwerp, din Belgia, dotat cu premii totale de 635.750 euro.

Marius Copil, în vârstă de 28 ani, loc 90 ATP, a obţinut victoria în 64 de minute, reuşind 15 aşi în faţa belgianului Bemelmans (31 ani, 204 ATP), care nu şi-a creat nicio minge de break.

Marius Copil are acum 4-1 în meciurile directe cu Bemelmans.

Românul şi-a asigurat 3.100 de euro şi 6 puncte ATP, iar în runda finală va juca împotriva francezului Antoine Hoang (23 ani, 115 ATP).

Sursa foto: Marius Copil Facebook