Arad: Măsuri speciale la frontiera de vest: controale simplificate pentru cetățenii Uniunii Europene în periaoda sărbătorilor de iarnă

Controale simplificate la frontiera de vest a României pentru cetățenii Uniunii Europene. Autoritățile din România și Ungaria au decis să ia măsuri speciale pentru a reduce din timpii de așteptare de la granița de vest care se formează în perioada sărbătorilor. Anunțul a fost făcut, marți, la Arad, de către șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, de care aparține Poliția de Frontieră Arad, chestor de poliție Marin Bondar.

Conform șefului Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, chestor de poliție Marin Bondar, „la întâlnirea care a avut loc între ministrul de Interne al României, doamna Carmen Dan, și ministrul de interne al Ungariei, s-a convenit ca începând cu data de 15 decembrie și până în data de 15 ianuarie, în punctele de frontieră să se aplice un control simplificat cetățenilor Uniunii Europene care tranzitează frontiera tocmai în scopul de a se reduce timpii de așteptare”.

„Noi vom asigura personal suficient pentru a se deschide toate arterele de control, același lucru îl vor face și colegii maghiari”, a mai declarat șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, chestor de poliție Marin Bondar.

De asemenea, poliția de frontieră va aduce mai mulți agenți la lucru și va deschide mai multe căi de control, în funcție de configurația fiecărui punct de frontieră. Tot ca măsură specială, polițiștii de frontieră nu își pot lua concedii în această perioadă.

De regulă, de sărbătorile de iarnă, de Paște și vara în perioada concediilor, la granița de vest, în special în punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad, cel mai mare punct rutier din România, se formează cozi mari de mașini, dupăce românii care muncesc în vestul Europei vin în România.