Ziua Culturii Naționale, care marchează 169 de ani de la nașterea poetului național al României, Mihai Eminescu, a fost marcată, marți, la Biblioteca Județeană A.D. Xenopol din Arad prin mai multe evenimente.
În prima parte a zilei, a avut loc manifestarea „Doi Feți-Frumoși ai literaturii române“, ocazie cu care copiii de la Grădinița PP 19 „Piticot“ din Arad au fost oaspeții bibliotecii, la Secția Împrumut Carte pentru Copii. În Sala Centenar, Lucia Bibarț a fost cea care le-a citit și recitat versuri scrise de Mihai Eminescu, desigur potrivite vârstei acestora. Marele poet a avut o foarte strânsă legătură și cu scriitorul arădean Ioan Slavici, a cărui aniversare este în 18 ianuarie. În mod firesc, prichindeii au „gustat“ un pic și din minunatele povești: Zâna Zorilor, Doi feți cu stea în frunte, Spaima zmeilor. Apoi, cei mici au intrat în Secția Împrumut Carte pentru Copii și au văzut cărțile care așteaptă să fie împrumutate, atunci când aceștia vor desluși tainele cititului.
De asemenea, Secția Împrumut Carte pentru Adulți a pregătit o miniexpoziție cu principalele opere eminesciene, care poate fi vizitată de cititorii bibliotecii.
Pe de altă parte, conducerea bibliotecii a mai anunțat că 2019 este „Anul Cărții“, iar acesta coincide și cu lansarea programului la nivel național „România citește“, care vizează promovarea lecturii în școli.
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) s-a născut pe data de 15 ianuarie 1849 la Botoșani, Moldova, și a decedat pe data de 15/27 iunie 1889, la București, România.
Ioan Slavici s-a născut pe data de 18 ianuarie 1848, la Șiria, în comitatul Arad, și a decedat pe data de 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna, actualmente Panciu, județul Vrancea.
Sursa foto: Mihai Eminescu, wikipedia.org