333 misiuni au avut pompierii din Arad în primele 15 zile ale anului 2019.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „s-a intervenit pentru stingerea unui numă de 20 incendii, 1 misiune descarcerare, 3 misiuni de asistenţă persoane, 3 alte tipuri de misiuni”.
„Echipajele SMURD au intervenit la 306 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale prespitaliceşti”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.
Cele mai multe incendii au avut ca și cauză probleme la instalațiile de încălzire și coșuri de evacuare a fumului, atât la case, cât și la mașini, așa că pompierii recomandă populației să întrețină și verifice aceste instalații cu personal calificat, în caz contrar existând riscul producerii unor pagube considerabile.
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad