Arad: Placă în memoria cunoscutului alpinist Török Zsolt, amplasată chiar când ar fi împlinit 46 de ani, în Munții Făgăraș, acolo unde a murit

O placă în memoria cunoscutului alpinist Török Zsolt a fost amplasată chiar când ar fi împlinit 46 de ani, în Munții Făgăraș, acolo unde și-a pierdut viața în timp ce se antrena.

Inimă din doi pioleți, Steaua lui David, Steaua și florea Micului Prinț, „part of us”

Prima lui soție, Minerva Vincze, împreună cu fiul lor, David, și mai mulți prieteni au urcat până la Refugiul Călțun pentru a amplasa o placă pe care se află gravată o inimă formată din 2 pioleți. Steaua de pe placă reprezintă steaua lui David și totodată steaua și floarea din Micul Prinț. Mesajul “Part of us” – parte din noi, pentru că acesta e sentimentul care a răzbătut dincolo de durere. Și asta cred că a simțit multă lume”, scrie Minerva pe contul ei de Facebook.
Până acum Zsolt era cel care le trimitea mesaje și fotografii cu inima formată din 2 pioleți, atunci când ajungea pe vârfuri.
„A fost emotionant și dureros să regăsim locul unde Zsolt a dormit ultima dată. Seara am reușit să pregătim locul pt placă și să înălțăm grămadă de pietre, de care am legat apoi stegulețele tibetane. Noaptea în refugiu a fost mai mult o noapte de veghe pt mine, în acel loc, cu această ocazie. O reîntâlnire și conectare cu Zsolt, o altă încercare de a înțelege și accepta ce s-a întâmplat”, mai scrie fosta lui soție.
Pentru a ajunge la acolo s-a refăcut ultimul traseu parcurs decătre Zsolt… cel către refugiu este traseul pe cate Zsolt l-a parcurs pe picioarele lui și cel de întoarcere (recuperare), când a fost dus de băieții de la Salvamont, pe brațe.
Minerva Vincze mai spune că în viitor se dorește să se continue aceste întâlniri ca să se mențină viu sentimentul trăit simțit zilele acestea. Întâlnirile urmează să fie anunțate din timp.

Török Zsolt urma să plece într-o nouă expediție cu bunul său prieten Vlad Căpușan, despre care spunea mereu că făceau o echipă foarte bună

Török Zsolt a murit pe data de 14 august, în Munții Făgăraș, dupăce a căzut în apropierea Vârfului Negoiu în timp ce urca singur Creasta Fierăstrăului. Se antrena pentru următoarea expediție pe care o plănuia în Caucaz împreună cu bunul său prieten Vlad Căpușan, despre care Zsolt spunea mereu că făceau o echipă foarte bună. Corpul lui Török Zsolt a fost găsit pe data de 17 august. Ulterior a fost decorat decătre președintele României Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, ceea ce a permis ca înmormântarea să se desfășoare cu onoruri militare.
Török Zsolt avea 45 de ani.

A day to remember.. Zsolt TorokIeri, 29 Septembrie, Zsolt Torok ar fi împlinit 46 ani. Nu aș fi crezut vreodată că…

Publicată de Minerva Vincze pe Luni, 30 septembrie 2019

Mesajul complet al Minervei Vincze

„A day to remember.. Zsolt Torok
Pe 29 Septembrie, Zsolt Torok ar fi împlinit 46 ani.
Nu aș fi crezut vreodată că prima tură mai lungă pe munte al lui David, fiul nostru, va fi la inaugurarea monumentului în amintirea tatălui lui..
Am stat mult pe gânduri dacă e ok să-l duc acolo cu această ocazie.. el a insistat foarte mult să meargă, însă știam că nu va fi ușor.
Așadar Sâmbătă pe la ora 11, am pornit împreună cu o parte din cei care au luat parte la eveniment și au ajutat la montarea plăcii, spre Lacul și refugiul Călțun. Un traseu de 3 ore, care noi l-am făcut de data aceasta în vreo 6 ore, datorită multelor pauze de mâncat afine și tras sufletul, în ritmul lui David. Dar am ajuns cu bine.
A fost emotionant și dureros să regăsim locul unde Zsolt a dormit ultima dată.
Seara am reușit să pregătim locul pt placă și să înălțăm grămadă de pietre, de care am legat apoi stegulețele tibetane.
Noaptea în refugiu a fost mai mult o noapte de veghe pt mine, în acel loc, cu această ocazie. O reîntâlnire și conectare cu Zsolt, o altă încercare de a înțelege și accepta ce s-a întâmplat.
Până nu demult, Zsolt era cel care ne trimitea mesaj cu poza de vârf și inima formată din pioleți, de data aceasta, noi am fost cei care i-am transmis un mesaj printr-o inimă gravată pe o placă. Steaua de pe placă reprezintă steaua lui David și totodată steaua și floarea din Micul Prinț.
“Part of us” – parte din noi, pentru că acesta e sentimentul care a răzbătut dincolo de durere. Și asta cred că a simțit multă lume.
Ar mai fi multe de spus, dar acestea sunt deja povești de spus în jurul focului, sau al lumănării, cum a fost cazul în seara când s-a montat monumentul.
Vrând-nevrând, ieri la întoarcere pe traseu am conștientizat, că am refăcut cu David exact traseul pe care a mers și Zsolt. Cel spre refugiu când l-a parcurs pe picioarele lui și cel de întoarcere (recuperare), când a fost dus de băieții de la Salvamont, pe brațe.. nu am suficiente cuvinte de recunoștiință pt ei pt aceasta.
Mulțumesc mult tuturor acelora care m-au ajutat și susținut în realizarea acestui monument. A fost și este mai mult decât o placă. Zsolt a fost cu noi, parte din noi. Vă mulțumesc!
În viitor dorim să ne reîntâlnim și să menținem viu sentimentul care l-am simțit zilele acestea. Vom anunța din timp.
Minerva și David Torok”