Arad: Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar: PSD trebuie să rămână la guvernare. Motivele

Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, consideră că, după decizia ALDE de a părăsi coliația, este vital ca PSD să rămână la guvernare pentru că „România are nevoie de stabilitate și de continuarea reformelor cuprinse în programul de guvernare”.

Conform liderul PSD Arad, social-democrații au responsabilitate față de cei care i-au acordat votul în 2016 pentru implementarea programului de guvernare, o responsabilitate pe care și-au asumat-o şi care nu îi sperie.

Guvernările PSD au adus creștere economică și bunăstare în rândul cetățenilor, mai susține deputatul Dorel Căprar, care spune că tot ceea ce PSD a promis până acum s-a tradus în fapte iar în perioada următoare social-democrații se ţin de cuvânt cu măsurile pe care populația le așteaptă.

România are nevoie de stabilitate, de bună guvernare şi exact aceste aspecte constituie pentru noi priorităţile şi argumentele de bază, a mai declarat preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

Declarați completă

“Întreaga strategie guvernamentală este gândită ca un tot unitar, cu măsuri progresive eşalonate pe departamente şi mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut pentru creşterea nivelului de trai al românilor. Tocmai de aceea, conducerea PSD a decis în unanimitate, prin votul în CEX, continuarea guvernării. Avem responsabilitate față de cei care ne-au acordat votul în 2016, avem responsabilitate pentru implementarea programului de guvernare, o responsabilitate pe care ne-am asumat-o şi care nu ne sperie. Viziunea noastră de politici publice pleacă de la premisa construirii unei societăți echilibrate, bazată pe principii incluzive. Guvernările PSD au adus creștere economică și bunăstare în rândul cetățenilor. Creşterea pensiilor, a salariilor, debirocratizarea, relaxarea fiscalităţii şi susţinerea viguroasă a agriculturii româneşti, toate sunt măsuri care fac parte din viziunea PSD pentru fundamentarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, de natură a furniza premisele consolidării unui stat puternic, proactiv și a unei societăți echilibrate, cu o clasă de mijloc extinsă. Tot ceea ce am promis până acum s-a tradus în fapte iar în perioada următoare ne ţinem de cuvânt, după cum am făgăduit românilor, şi operăm pe baze financiare solide, indexările de pensii şi marile proiecte de infrastructură pe care populaţia le aşteaptă. România are nevoie de stabilitate, de bună guvernare şi exact aceste aspecte constituie pentru noi priorităţile şi argumentele de bază. “, afirmă preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.