Primăria Arad recuperează aproape 16 milioane de lei din bani europeni, plătiți inițial din bugetul municipiului, dupăce restaurarea Filarmonicii de Stat Arad, realizată deja cu bani locali, va fi finanțată cu fonduri europene.
Contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare învelitoare, fațadă̆ principală şi sală de spectacole la Filarmonica de Stat Arad” a fost semnat, joi, decătre primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim.
Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului este de 15.796.833,45, iar valoarea totală a proiectului este de 17.178.539,97 lei.
Intervențiile realizate au vizat reabilitarea fațadei, a șarpantelor, a sălii mari și a celei mici, a foyerului, holurilor și scărilor interioare, precum și a curților, vitraliilor, subsolului și instalațiilor. De asemenea, au fost montate un ascensor și o rampă destinată persoanelor cu dizabilități.
Conform directorului ADR Vest, Sorin Maxim, scopul acestor finanțări este acela de a accelera procesul de absorbție, plata către Primăria municipiului Arad urmând să fie realizată curând.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat că „este un proiect de mare însemnătate pentru comunitatea arădeană, iar în cca o lună de zile, în bugetul municipiului Arad va intra o sumă importantă de bani.
Practic, lucrările, care sunt gata deja, au fost realizate cu bani din bugetul municipiului, dar pentru că investiția nu a fost recepționată încă a apărut posibilitatea recuperării banilor din fonduri europene.
Totodată, directorul Filarmonicii de Stat arădene, Doru Orban, a subliniat faptul că este vorba despre cea mai mare investiție culturală din ultima sută de ani, ca performanță, Filarmonica de Stat din Arad situându-se deasupra unor săli de spectacole de renume, din Budapesta sau Viena.
Gheorghe Falcă: „de astăzi, din punct de vedere al documentelor, Aradul este mai bogat cu 4,3 milioane de euro”
Conform primarului municipului Arad, Gheorghe Falcă, „astăzi am semnat un acord de finanțare a ceea ce am făcut noi ca investiție la Filarmonica Municipiului Arad”.
„De astăzi, din punct de vedere al documentelor, Aradul este mai bogat cu 4,3 milioane de euro, iar luna viitoare, acești bani vor intra în conturile municipalității. Este o muncă pe care am realizat-o împreună cu echipa din primărie, le mulțumesc oamenilor pentru acest efort. Lucrarea este de mare ținută și este apreciată atât de cetățenii municipiului Arad, cât și de vizitatorii care au trecut până în acest moment prin Palatul Cultural, vizitând sala de concerte a Filarmonicii de Stat din Arad. Suntem bucuroși că până în acest moment, toate obiectivele pe fonduri europene au fost atinse decătre municipalitate”, a mai declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Sursa foto: ADR Vest