Arad: Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, lansează critici față de inagurarea bazinului de polo de către vicepremierul Daniel Suciu. „Pe politicieni îi interesează mai mult festivităţile”. Edilul a mers la bazin cu câteva zile înaintea ministrului

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a prezentat, marți, alături de mai mulți oficiali locali PNL, în frunte cu președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, bazinul de polo din cartierul Subcetate, din municipiul Arad, cu 2 zile înainte de anunțata vizită a ministrului Dezvoltării, vicepremierul Daniel Suciu, care va veni la Arad, printre altele, pentru a inaugura complexul sportiv.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a amintit despre traseul complicat al investiției pentru care primii pași s-au făcut în 2008 și care a fost gata abia în 2018, și în ciuda acestui lucru, de câteva luni stă nefolosită.

Primarul Gheorghe Falcă a mers la bazin înaintea vicepremierului Daniel Suciu

„Constatăm că în România un lucru început în 2008 se poate finaliza cu mare dificultate în 2019. Nici până în acest moment nu ştim ziua în care arădenii vor avea acces la acest bazin. Am trimis protocolul în luna ianuarie, a fost refuzată semnarea lui. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în februarie. Dintr-odată aflăm că domnul ministru doreşte să inaugureze bazinul de polo. Eu sunt bucuros că doreşte să vină la Arad, doar că trebuie să ştie că inaugurarea se poate face numai după ce avem un protocolul semnat. În al doilea rând, trebuie să recuperăm de la CNI aproape 1 milion de lei, echivalentul cheltuielilor de întreţinere a acestui bazin. Chiar şi după semnarea protocolului mai sunt câţiva paşi de făcut: să intrăm în Consiliul Local, să aprobăm organigrama şi în final să angajăm personal. De aceea, cred că o inaugurare se face numai după ce ai parcurs aceşti paşi şi mai ales când ştii că cetăţeanul poate să intre pe uşa acestui obiectiv începând chiar din următoarea zi. Constat cu regret că pe politicieni îi interesează mai mult festivităţile şi mai puţin dacă cetăţenii beneficiază de aceste investiţii”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Vicepremierul Daniel Suciu merge la bazin, joi, la ora 10

Pe de altă parte, ministrul Dezvoltării, vicepremierul Daniel Suciu, va fi la bazinul de polo joi la ora 10.

Cât a costat, cine a dat banii și ce cuprinde complexul de polo

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 23.140.051 de lei, din care 30% (6,7 milioane de lei) a reprezentat contribuția municipalității arădene, care în plus a pus la dispoziție terenul și a realizat toate utilitățile, iar 70 de procente din valoare au fost asigurate de către Guvern.

Complexul din Subcetate are două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lățime și o adâncime de 2,3 metri și unul mai mic, cu scop didactic și de agrement, care are 25 de metri lungime și 12,5 metri lățime.

Baza Sportivă realizată în Cartierul Subcetate mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare și cabine de duș. Baza va fi administrată de S.C. Recons S.A, societate din subordinea Consiliului Local Arad care mai administrează și patinoarul municipal și ștrandul “Neptun”.

Municipalitatea așteaptă acum propunerile arădenilor pentru dezvoltarea zonei adiacente cu noi spații destinate sportului.