Arad: Protest prin care se cere „Jos Clanul Dragnea” și independența justiției, sâmbătă de la ora 18, în centrul Aradului

Un protest față de președintele PSD, Liviu Dragnea, și ministrul Justiției, Tudorel Toader, este anunțat, pe Facebook, în fața Primăriei Municipiului Arad, pentru sâmbătă la ora 18.

Protestul, care este convocat de asociția Aradul Civic și Ro100, se intitulează „Jos Clanul Dragnea”. Mitingul vizează reformele din ultimii doi ani, printre care şi modificările aduse prin OUG nr. 7/2019, despre care organizatorii susțin că duc la subordonarea politică a justiției și au pus în pericol statul de drept și integritatea funcției publice.

În aceste condiții, protestarii cer demisia imediată a preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD, Liviu Dragnea, şi a ministrului Justiţiei Tudorel Toader.

Oamenii cer respectarea independenței Justiției și a continuării luptei împotriva corupției, respectarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat și respectarea angajamentelor internaționale ale României prin aplicarea imediată a recomandărilor Comisiei Europene (inclusiv în cadrul MCV), Comisiei de la Veneția și GRECO.