Măsurile care vizează circulația pe autostrada vestului se mai relaxează. Bretelele de coborâre de pe autostrada A1, în zona municipiului Arad, au fost redeschise, marți, după lună şi jumătate , în care au fost închise pentru a a se asigura culoar românilor care reveneau în ţară.

Autoritățile au luat decizia de a redeschide bretelele de coborâre de pe autostrada A1, în zona municipiului Arad. Este vorba despre bretele de la Aeroportul Internaţional Arad și din apropierea localităţii Zădăreni.

Accesul pe aceste bretele a fost restricţionat în urma limitărilor impuse de Ordonanţa militară nr. 3 ce cuprinde măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19.

„Începând de astăzi (marţi – n.r.) au fost redeschise bretelele de coborâre de pe autostrada A1 din apropiere de municipiul Arad – de la Aeroportul Internaţional Arad, kilometrul 545, dar şi breteaua de coborâre din apropierea localităţii Zădăreni, kilometrul 538. Accesul pe aceste bretele a fost restricţionat în urma limitărilor impuse de Ordonanţa militară nr. 3 privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19”, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, structura regională a CNAIR.

Minsiterul Afacerilor Interne a închis coborârile pe data de 26 martie, însă încă din 18 martie, după instituirea stării de urgenţă, Poliţia Locală Arad a anunţat că monitorizează coborârile de pe autostrada A1 pentru a se asigura că persoanele care vin în țară și merg în județele de domiciliu pentru carantină sau autoizolare nu pătrund în oraș.

Sursa foto: DRDP Timișoara Facebook