Arad: Senatorul PSD Arad, Mihai Fifor, acuză PNL că încalcă mai multe principii democratice, încercând să impună alegeri în două tururi la primari. Cu ce amenință PSD

Senatorul PSD Arad, Mihai Fifor, acuză, marți, în cadrul unui comunicat de presă, PNL că încalcă mai multe principii democratice, încercând să impună alegeri în două tururi la primari.

Fostul vicepremier consideră că iniţiativa PNL de modificare a legislației electorale cu mai puțin de 1 an înainte de alegeri, nu este altceva decât o tentativă explicită a partidului aflat la putere de a-şi asigura un avantaj electoral. Asemenea demersuri brutale de modificarea a legislației electorale prin proceduri de urgență, fără dezbatere cu celelalte partide, sunt de altfel aspru criticate şi de Comisia de la Veneţia.

„Comisia de la Veneția care a fost invocată în numeroase rânduri de către PNL pentru a-și susține atacurile anti-PSD stipulează foarte clar, în „Codul bunelor practici în materie electorală”, că modificările structurale privind sistemul electoral nu ar trebui să se opereze cu mai puțin de un an înainte de alegeri. Mai mult decât atât, Comisia de la Veneția atrage atenția că modificarea structurală a legislației electorale cu mai puțin de un an înainte de alegeri, chiar dacă ar fi făcută cu bună credință, va fi inevitabil influențată de interesele electorale ale celor care se află la putere în momentul respectiv, mai atrage atenția Mihai Fifor.

Senatorul PSD Arad a mai declarat că dacă PNL va continua în aceeaşi cheie, solicitând o sesiune extraordinară pe acest subiect, PSD depune, împreună cu UDMR, o moţiune de cenzură, pentru, cităm, a pune capăt acestor proceduri profund antidemocratice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.