Arad: Şoferii se plâng de gropi apărute pe autostrada A1 în zona Nădlac

Şoferii care intră în ţară se plâng de gropi apărute pe autostrada A1, între frontieră şi municipiul Arad, în timp ce reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara declară că se fac reparaţii provizorii până când va fi semnat un nou contract de întreţinere a părţii carosabile.

Gropile s-au înmulţit atât din cauza caniculei şi a traficului greu, cât şi din cauza ploilor abundente din ultimele zile, conform drumarilor care au început să facă reparaţii provizorii, însă unii şoferi spun că au fost puşi în situaţii-limită când au fost luaţi prin surprindere de gropile din asfalt.

„Este foarte periculos, poţi face uşor un accident. Am luat o groapă şi mi-a fugit volanul, noroc că nu era nimeni. Trebuie să mergi pe banda de urgenţă să le eviţi”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, o şoferiţă care a oprit într-o parcare situată la câţiva kilometri de intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

„Este dezastru, cum treci de graniţă te fereşti în stânga şi dreapta, e foarte periculos”, s-a plâns şi un şofer de TIR.

Gropile şi denivelările din asfalt se întâlnesc pe un segment de câţiva kilometri din autostradă, pe sensul de mers spre municipiul Arad. Reprezentanţii DRDP Timişoara au declarat, pentru AGERPRES, că au început lucrări de reparaţii provizorii.

„Intervenim în aceste zile pentru eliminarea de urgenţă a degradărilor apărute după ploile din ultimele zile pe sectorul de autostradă A1 Nădlac – Arad. Momentan, este o soluţie de reparaţii provizorii, urmând ca imediat după semnarea unui contract subsecvent de întreţinere pe timp de vară să fie executate lucrări cu soluţie definitivă. Lucrările vor dura două – trei zile, în funcţie de locul intervenţiei, pe ambele sensuri de mers”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Timişoara, Alina Sabou.

Contractul pentru întreţinerea carosabilului va fi semnat în luna septembrie

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.