Arad: Teatrul Clasic Ioan Slavici, cu 3 producții la „Fest(in) pe Bulevard”, în București

Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad este prezent cu 3 spectacole la cea de-a 4a a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Fest(in) pe Bulevard”, care are loc la București.

Este vorba despre“Tatăl” în regia lui Radu Iacoban, care se va juca sâmbătă de la 18 și coproducția cu Teatrul Nottara din București “Disputa”, în regia lui Vlad Massaci, care va avea premiera oficială duminică de la ora 18.15. Ambele producții vor fi în sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara. Cel de-al treilea spectacol este coproducția cu Teatru Maghiar din Timișoara „Csicki Gyergeli” și Teatrul Național din Sombor, Serbia, „EXIT”, în care apar actorii arădeni Andrei Elek și Carmen Vlaga Bogdan. „Exit” se va juca pe data de 19 octombrie pe scena teatrului Țăndărică.

„Avem parte în această toamnă de un adevărat maraton festivalier. E șansa noastră de a arăta iubitorilor de spectacole din toată țara, că în Arad există teatru de calitate. Există producții și creatori care au ceva de spus. Ne bucurăm să luăm pulsul… teatral al țării și să jucăm alături de trupe importante”, a declarat managerul Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, Bogdan Alexandru Costea.

Tema sub care se desfășoară Fest(in) pe Bulevard în acest an este “criza comunicării”.

„Teatrul Clasic Ioan Slavici își continuă periplul prin prezența în festivalurile organizate la nivel național, într-o companie selectă, alături de trupe din țară și din București, de asemenea, alături de trupe de teatru din străinătate. Trupa Teatrului Clasic Ioan Slavici se regăsește în programul festivalului „Fest(in) pe Bulevard” cu trei dintre producțiile sale. Suntem, cum spuneam la începutul acestei intervenții, într-un peripluu consistent și într-o recunoaștere la nivel național pentru că urmează și alte festivaluri la care participăm cu trupa Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad”, a mai declarat directorul Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, Bogdan Alexandru Costea.

Următoarele prezențe arădeane în festivaluri vor fi în cadrul Galei Naționale a Comediei și Festivalului Național de Teatru.