Arad: Un chef care a fost timp de 11 ani bucătar la Vatican și peste 300 de sortimente de vinuri, la Salonul de Vinuri „Vicii și Delicii”, care are loc la Arad

Peste 300 de sortimente de vinuri vor fi prezentate la ceade-a 3a ediție a Salonului de Vinuri „Vicii și Delicii”, care va avea loc în perioada 18-20 octombrie, la Expo Arad.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Arad, ai cărei reprezentanţi au anunţat, marţi, că în afară de prezentarea vinurilor, vor avea loc şi show-uri culinare pregătite de bucătari de renume.

Conform președintelui Camerei, Gheorghe Seculici, „în zona de Vicii, unii dintre cel mai importanţi producători de vin din România îşi vor expune sortimente de marcă deja consacrate pe piaţă, dar şi produse noi, în timp ce cramele tinere vor aduce în faţa publicului reţete mai recent lansate, dar care au cucerit deja gusturile exigente ale cunoscătorilor. Piaţa autohtonă de la „Vicii şi Delicii 2019″ va fi anul acesta acompaniată şi de vinuri din ţări precum Franţa, Italia, Ungaria, Republica Moldova sau Grecia, consolidând astfel statutul internaţional al evenimentului. În zona de Delicii, cei care vor trece pragul evenimentului vor putea degusta preparate culinare deosebite, pregătite de chefi celebri, printre care Radu Zărnescu şi echipa sa, Masters of Flame sau Salvo Lo Castro, un italian stabilit în România, timp de 11 ani bucătar la Vatican”.
O noutate a Salonului de Vinuri „Vicii şi Delicii” va fi dezvoltarea unei componente educaţionale, prin care vor fi disponibile vizitatorilor, în 19 şi 20 octombrie, cursuri de iniţiere în domeniul vinurilor, dar şi master class-uri specializate adresate cunoscătorilor.