Arad: Zona de agrement Căsoaia va avea turn panoramic de 33 metri şi trenuleţ în parcul cu sculpturi

Zona de agrement Căsoaia, aflată între dealuri la 50 de kilometri de municipiul Arad, va fi transformată într-un centru de atracţie turistică prin construirea unui turn panoramic înalt de 33 de metri, a unor bungalouri pentru turişti independente energetic şi prin realizarea unui circuit cu trenuleţ pentru vizitarea celor peste 70 de lucrări de artă din Parcul de Sculptură Monumentală.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad au declarat, pentru AGERPRES, că investiţiile se vor ridica la peste 3.000.000 de euro, finanţare solicitată prin Programul Operaţional Regional.

La Căsoaia există în prezent o tabără şcolară, veche din epoca comunistă, dar care a fost modernizată în ultimii ani de Consiliul Judeţean (CJ) Arad. Mai există un camping privat, cabane şi vile private în care turiştii se pot caza, însă posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt limitate, turiştii în general mergând în zonă special pentru peisajele deosebite.

Pe un deal aflat lângă camping şi tabără se află cel mai important reper al zonei – Parcul de Sculptură Monumentală. Acesta ocupă 45 de hectare în pădure şi a devenit accesibil turiştilor în vara anului 2019, după decenii în care vizitarea s-a făcut cu dificultate din cauza vegetaţiei abundente crescute, pentru că zona nu a mai fost întreţinută de autorităţi.

Parcul a fost înfiinţat în 1971, când a fost organizată o tabără pentru tinerii sculptori, până în 1985 adunându-se 72 de lucrări executate de 56 de artişti români şi unul din Ungaria. Cele mai multe lucrări au fost realizate după 1979, în cadrul Simpozionului Naţional de Sculptură. Printre lucrările de mari dimensiuni existente se numără câteva aparţinând artistului George Apostu, ceea ce clasează parcul pe locul doi naţional ca şi importanţă după cel de la Târgu-Jiu, unde se află opere ale lui Constantin Brâncuşi.

Autorităţile judeţene vor să valorifice potenţialul turistic oferit de acest parc, dar şi peisajele şi aerul curat din zonă, lucrând la un proiect de investiţii care la final ar urma să aducă mult mai mulţi vizitatori la Căsoaia.

Planul de investiţii are în centru un turn panoramic înalt cât un bloc cu 10 etaje, de unde turiştii vor putea admira zona, inclusiv cu ajutorul unor telescoape.

„Piesa de rezistenţă a proiectului este acest turn de belvedere, care va avea cinci rampe de vizitare şi odihnă pe nivele diferite. Pe platforma superioară vor fi instalate telescoape, iar turnul va fi acoperit cu panouri fotovoltaice”, a declarat, pentru AGERPRES, Ionel Bulbuc, vicepreşedinte al CJ Arad.

El a explicat că proiectul are şi alte componente importante, între care construirea a opt bungalouri cu etaj, fiecare cu câte patru locuri de cazare. Acestea vor avea două dormitoare, baie şi chicinetă şi vor fi independente energetic, pentru că vor avea energie electrică de la panouri fotovoltaice şi energie termică obţinută cu ajutorul pompelor de căldură.

În tabără va fi prelungit traseul de 40 de metri al tirolienei până la aproximativ 100 de metri şi va fi amenajat un traseu cu provocări sportive, cu tuneluri, ziduri pentru căţărat sau mlaştini.

Tabăra de sculptură va avea un trenuleţ turistic, care va opri în faţa fiecărei lucrări de artă, unde vor exista panouri informative cu privire la lucrări şi autorii lor.

Ionel Bulbuc a declarat că deja se lucrează la amenajarea parcului cu sculpturi, iar asta a stimulat şi mediul privat să investească în zonă.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.