Aradul are noi totemuri, la cinci intrări în județ

Patrimoniul Consiliului Județean se va întregi cu includerea celor cinci totemuri construite anul trecut, care sunt situate la intrarea în județul Arad, două dinspre Bihor (Berechiu și Craiva) și trei dinspre Timiș (Secusigiu, Zăbrani și Birchiș).
 
Valoarea totală a acestor investiții se ridică la 573.127,25 lei.
 
„Am construit cinci totemuri, în puncte de intrare în județul nostru pentru a da un aspect îngrijit, plăcut și modern Aradului și, de asemenea, pentru a facilita orientarea conducătorilor auto. Aceste «porți de intrare» în județ înseamnă cartea de vizită a Aradului, o primă impresie a celor care ne vizitează județul. Am modernizat și sunt în curs de modernizare, în ultimii șase ani, circa 750 de kilometri de drumuri județene, dar trebuie să ne îngrijim și de aspectul estetic al acestora. Iar totemurile construite fac parte din imaginea pe care dorim să o creăm Aradului, începând de la porțile de intrare în județul nostru”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
 
La majoritatea intrărilor de pe drumurile naționale și județene, panourile rutiere existente datează din perioada 1970-1989, fiind învechite moral, depersonalizate și deteriorate de intemperii și vandalizări. Era necesar ca intrările în județ să fie semnalizate prin structuri sau edificii-simbol amplasate pe drumurile județene, cu menirea să-i întâmpine pe cei care intră în județ, transmițând totodată un mesaj cu accent pe specificul și istoria locului.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.