Arestat pentru omor

În continuarea cercetărilor efectuate într-un caz de omor săvârșit la data de 30 ianuarie 2020, la data de 31 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Tribunalului Arad au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară  la imobile situate pe raza localității Craiva.

De asemenea în urma investigațiilor efectuate în cauză și în baza probatoriului administrat au mai fost puse în executare 3 mandate de aducere, în vederea audierii persoanelor bănuite și clarificării stării de fapt.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus la data de 31 martie a.c., reținerea unui tânăr de 16 ani, din localitatea Craiva, bănuit de comiterea faptei, iar la data de 01 aprilie a.c., magistrații Tribunalului Arad au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, urmând ca acesta să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea stabilirii discernământului.

Activitatea a beneficiat de suportul tehnic al Direcției pentru Operațiuni Speciale și de cel de specialitate al Institului de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. 

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și criminaliști ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.