Avertizare ANM – Cod galben și portocaliu de vânt puternic în mai multe zone. Ninge viscolit la munte

Este în vigoare un cod galben de vânt puternic în mai multe zone și ninge viscolit la munte. În București, vântul bate cu putere.

Interval de valabilitate: 12 noiembrie, ora 08 – 12 noiembrie, ora 18
Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului, ninsori în Carpații Orientali, temporar viscol la peste 1700 m.

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55…65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona Carpaților Orientali va ninge moderat cantitativ (10…15 l/mp) și va continua să se depună strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60…80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90…110 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Imagine

Citește și: Vântul dar și ninsoarea viscolită pun probleme în anumite zone din țară.

Cele trei coduri portocalii emise de ANM și valabile până la ora 10:

Cod PORTOCALIU:

Valabil de la : 12-11-2023 ora 6:00 până la : 12-11-2023 ora 10:00

In zona : Zona de munte a județului Covasna , respectiv zona de munte a localităților: Întorsura Buzăului, Ozun, Sânzieni, Sita Buzăului, Ghelința, Bățani, Cernat, Brețcu, Turia, Barcani, Ojdula, Vâlcele, Boroșneu Mare, Bodoc, Ghidfalău, Belin, Dobârlău, Reci, Hăghig, Micfalău, Bixad, Poian, Aita Mare, Mereni, Malnaș, Moacșa, Estelnic, Comandău;

Se vor semnala : intensificări puternice ale vântului care vor depăși la rafală 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi reducand vizibilitatea sub 50 m

COD PORTOCALIU:

Valabil de la : 12-11-2023 ora 5:40 până la : 12-11-2023 ora 10:00

In zona : Zona de munte a județului Vrancea , respectiv zona de munte a localităților: Nereju, Tulnici, Vrâncioaia, Soveja, Nistorești, Vintileasca, Jitia, Spulber;

Se vor semnala : intensificări puternice ale vântului care vor depăși la rafală 90…120 km/h.

COD PORTOCALIU:

Valabil de la : 12-11-2023 ora 5:40 până la : 12-11-2023 ora 10:00

In zona : Zona de munte a județului Buzău , respectiv zona de munte a localităților: Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Chiojdu, Siriu, Mânzălești, Bisoca, Brăești, Colți, Bozioru, Chiliile;

Se vor semnala : intensificări puternice ale vântului care vor depăși la rafală 90…120 km/h.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.