Bombă neexplodată în război, găsită de un bărbat îngropată lângă fundaţia casei sale

Bombă neexplodată în război, găsită de un bărbat îngropată lângă fundaţia casei sale
Muniţia a fost descoperită întâmplător de proprietarul casei în timp ce efectua lucrări
O bombă neexplodată în război a fost descoperită de un arădean îngropată lângă fundaţia casei sale, la circa 30 de centimetri de zid, în timp ce bărbatul săpa pentru a face o lucrare la canalizarea imobilului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, bărbatul, care locuieşte în localitatea Macea, şi-a dat seama că este vorba de un proiectil şi a sunat la 112.
"Echipa pirotehnică a intervenit în localitatea Macea pentru asanarea unui element de muniţie rămas neexplodat. Muniţia a fost descoperită întâmplător de proprietarul casei în timp ce efectua lucrări. Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au identificat elementul ca fiind o bombă aruncător de calibru 45 mm. Aceasta a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă pentru a fi distrusă ulterior", a informat, miercuri, ISU Arad.
Autorităţile transmit că multe dintre muniţiile folosite în timpul celor două conflagraţii mondiale au rămas neexplodate şi sunt descoperite întâmplător cu ocazia diverselor lucrări de construcţii sau agricole. Oamenii care fac astfel de descoperiri trebuie să sune imediat la 112, fără să atingă muniţia şi să aibă grijă să nu aprindă foc în apropiere.
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
- 18:38 - Cătălin Predoiu, despre funcția de premier: „Respect decizia partidului”
- 17:59 - Accident grav în centrul Bistriței: un bărbat în comă, soția rănită
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














