Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Macea. La sosirea echipajelor de intervenție incediul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului casei, pe o suprafață de aproximativ 80 mp cu posibilitate de propagare la întreaga casă cât și la anexa gospodărească, lipită de aceasta.
Intervenția promptă a pompierilor arădeni a făcut că incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite, salvând astfel încăperile casei și anexa gospodărească.
Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum defect sau necurățat de funingine.
În acest sens, pompierii vă reamintesc că: necurăţarea coşului de fum duce la înfundarea acestuia cu funingine şi alte reziduuri rezultate în urma arderilor, iar uneori poate duce la autoaprinderea coşului de fum.
Un coş de fum înfundat creşte riscul intoxicării cu monoxid de carbon din cauza faptului că fumul nu poate fi evacuat.
Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea coşurilor de fum cel puţin o dată pe an, de către o persoană autorizată.
Sursa: Realitatea de Arad