Celebrul hacker din Arad, Marcel Lazăr Lehel, va fi extrădat din nou în SUA. Condiţia pusă şi când va fi trimis americanilor

Celebrul hacker din Arad, Marcel Lazăr Lehel, cunoscut ca „Guccifer”, aflat în Penitenciarul Deva, în acest moment, va fi extrădat, din nou, în Statele Unite ale Americii. Curtea de Apel Alba Iulia a admis, luni, cerera autorităţilor judiciare din Statele Unite ale Americii de extrădare pentru a executa pedeapsa de patru ani şi patru luni de închisoare pe care a primit-o de la o instanță din statul Virginia.

Extrădarea efectivă va avea loc abia după ce arădeanul va fi pus în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea la termen a pedepsei de 7 ani închisoare pe care o execută în acest moment în România, ca urmare a unei sentinţe penale din 2014 emisă decătre Tribunalul Bucureşti.

Soluția de luni nu este definitivă și poate fi contestată în termen de cinci zile de la pronunţare.

Față de Marcel Lazăr Lehel a fost emis un mandat de arestare preventivă care, conform soluției de luni, va intra în vigoare doar când, într-o formă sau alta, hackerul va fi eliberat din penitenciar.

Autorităţile judiciare americane cer extrădarea hacker-ului în SUA, unde a fost condamnat, în 1 septembrie 2016, la 52 de luni de închisoare, de către un tribunal federal din oraşul Alexandria, statul american Virginia. În SUA, cunoscutul hacker român, arădeanul Marcel Lazăr Lehel, a fost condamnat pentru că a spart emailurile mai multor persoane publice de la membrii ai familiei Bush, la fostul secretar de stat Colin Powel şi persoane din anturajul lui Hilary Clinton, dovedind că, în perioada în care era secretar de stat, fostul candidat democrat la preşedinţia SUA, Hillary Clinton, ar fi folosit pentru corepondenţă ce conţinea probleme de securitate, o adresă de e-mail care nu era securizată de către guvernul american.

Marcel Lazăr Lehel a mai fost extrădat în SUA pe perioada procesului.

Luna trecută, Judecătoria Deva a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de către Lazăr.

Marcel Lehel Lazăr îşi ispăşeşte în prezent, în România, la Penitenciarul Bârcea Mare, judeţul Hunedoara, o pedeapsă de şapte ani de închisoare, la care a fost condamnat în 2014, după ce a spart conturile de e.mail ale mai multor persoane publice din România, printre care chiar mailul lui George Maior, cât timp acesta era directorul SRI.