Cod galben de FURTUNI în 29 de județe, inclusiv în vestul țării

Aministraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, un cod galben de furtuni și ploi abundente în 29 de judeţe.  În paralel, în vestul și în sudul țării, inclusiv în București, se anunță val de căldură intens.

De vineri ora 12.00 până duminică ora 22.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată la deal și la munte, local în Transilvania, Banat și Oltenia, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (29/30 iulie) și în Moldova și nordul Dobrogei.

Imagine

Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Notă: Din după-amiaza zilei de sâmbătă (30 iulie), instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată, îndeosebi în jumătatea de vest a țării.

Județele vizate sunt Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău și Tulcea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.