Poliţia Locală Arad a comunicat, marţi, că a fost sesizată telefonic de un bărbat care a găsit un portofel pe stradă, chiar în centrul municipiului, pe bulevardul Revoluţiei.
„Alături de arădeanul I.V., care anunțase găsirea portofelului, se afla un cetățean srilankez care se declara prieten al deținătorului de drept și încerca să-l convingă pe găsitor să-i predea obiectul respectiv. În pofida insistențelor sale, polițiștii locali au solicitat venirea deținătorului legal al portofelului pe care, la sosire, l-au chestionat cu privire la conținutul pliculețului.
Reacția de panică a lui B.V.M.P.G. și afirmațiile sale precipitate referitoare la conținutul pliculețului ce ar aparține unui alt compatriot au determinat solicitarea intervenției colegilor din Poliția Română (ce are competența legală asupra drogurilor de mare risc). Sosit rapid la fața locului, un echipaj al MAI a preluat atât obiectele, cât și persoanele implicate în odiseea portofelului pierdut.”, a transmis Poliţia Locală Arad.
Sursa: Realitatea de Arad