Femeie atacată de doi câini din rasa Amstaff, la Arad

O femeie din oraşul Arad a fost atacată pe stradă de doi câini din rasa Amstaff, care au reuşit să iasă dintr-o curte, victima fiind muşcată, la fel şi un căţel pe care îl plimba.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Jandarmeria Arad, victima era la plimbare cu doi căţei şi „a fost atacată din senin de alţi doi câini din rasa Amstaff”.

„Femeia mergea liniştită pe stradă, iar în momentul în care a ajuns în faţa unui imobil, cei doi câini care se aflau în curte au reuşit cumva să deschidă poarta şi s-au năpustit asupra unuia dintre căţeii acesteia. Femeia disperată a încercat să salveze patrupedul însă a fost muşcată de braţ. Un vecin, alertat de strigătele femeii, a sunat imediat la 112 cerând ajutor. Totodată, proprietara celor doi câini agresivi a reuşit să-i imobilizeze şi să-i închidă înapoi în curte”, se arată în comunicat.

Echipajul de Jandarmerie sosit la locul incidentului a constatat că victima avea răni vizibile la nivelul braţului, astfel că a solicitat o ambulanţă. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

De asemenea, căţelul rănit în urma atacului a fost transportat la o clinică veterinară. „Acesta prezenta numeroase răni la nivelul spatelui şi capului”, a precizat Jandarmeria.

 

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.