Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad vor organiza o petrecere publică de Revelion, în centrul orașului, cu artiști arădeni și nu numai, care își propun să reînvie atmosfera specială de la kilometrul 0, după ce anul trecut acest eveniment a fost anulat din cauza pandemiei.
Startul petrecerii va fi dat la ora 21:00 când pe scena din fața Palatului Administrativ vor urca arădenii de la Fantazia, Melissa și Q Band.
Invitații speciali ai acestui eveniment sunt băieții de la trupa Bosquito, care se bucură de o popularitate renăscută, formația fiind printre cele mai active din România la capitolul apariții live.
Ca în fiecare an, la miezul nopții, trecerea în 2022 va fi marcată cu un spectaculos show de artificii, după care, atmosfera va mai fi întreținută de trupa Bosquito până în jurul orei 00:30.
„Încercăm să marcăm trecerea în noul an în mod plăcut mai ales că la nivel național s-au mai ridicat unele restricții. Nu vom impune niciun fel de restricție suplimentară. În ceea ce privește bugetul alocat pentru toate evenimentele organizate în această perioadă, acesta este mai mic cu 30% față de 2018 sau 2019 când am fost în vremuri mai ușoare. Am invitat artiști locali, finalul evenimentului aparține trupei Bosquito. Vom avea și un spectaculos foc de artificii, cu o durată ce nu va depăși 10 minute, dar vor fi de calibru mare adică la înălțimi de peste 100 m. Îi așteptăm, cu drag, pe arădeni în fața Primăriei să sărbătorim trecerea în 2022 ”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Fantazia (Robert Urban – bas, Andrei Jipa – chitară, Richi Toth – chitară&voce, Eric Ștesco – tobe, Anda Gheorghiță – voce) s-a înființat în cadrul Palatului Copiilor din Arad în februarie 2014, sub îndrumarea prof. Paul Edeleni. În prezent, Fantazia lucrează la primele compoziții originale, dar abordează melodii de la rock’n roll, hard’n heavy până la power și symphonic metal, cântând și coveruri de Dream Theater, Iron Maiden, Ozzy, Slash și metalizând și piese de la David Guetta și One Republic.
Melisa Țolea a început să facă cursuri de canto de la vârsta de 9 ani în Arad. La vârsta de 14 ani a participat la concursul „X Factor“, fiind pe atunci cea mai tânără concurentă. În luna decembrie a anului 2015 a lansat primul single, „In time“. Ea s-a stabilit în capitală, unde își definitivează studiile și se pregătește în domeniul muzical. Revine cu plăcere în Arad de câte ori are ocazia.
„Q Band” este un brand muzical care s-a remarcat pe piaţa muzicală arădeană de mai mult de 20 de ani. Q Band are, de anul acesta, 10 interpreți pe scenă: Claudia Iuga, George Dancu – soliști, Norbi Prentel – chitară, Attila Frnda – bass, Csaba Torma – tobe, Sandor Matyas – clape, Sergiu Bacos – trombon, Marius Stoica – saxofon, Mihai Rădescu – trompetă, și Claudiu Buna – percuție. Cunoscută până anii trecuți sub numele de QUATERNION BAND, formaţia a debutat în anii ’90 cântând jazz şi evoluând pe cele mai mari scene ale jazzului românesc – Festivalele de Jazz de la Braşov şi de la Sibiu, a avut numeroase colaborări cu artişti de top şi de-a lungul anilor a crescut, a evoluat şi s-a transformat într-una din cele mai mari şi interesante formații din partea de Vest a ţării.
Bosquito a fost fondată de Radu Almășan. Trupa abordează un fusion de rock latin cu o gamă largă de influențe care variază de la muzică țigănească, balcanică, până la elemente simfonice și de rock alternativ. În perioada 2002-2005 au lansat o serie de melodii care au ajuns pe prima poziție a topurilor din România, după care trupa a fost inactivă între 2005-2010. După comeback-ul din ultimii ani, Bosquito se bucură de o popularitate renăscută, trupa fiind printre cele mai active din România la capitolul apariții live. Trupa s-a concentrat exclusiv pe activitatea concertistică, fiind unul din artizanii principali ce susțin ideea de industrie muzicală bazată pe un box-office real în funcție de vânzarea de bilete. Formația a lansat 6 albume de studio: Bosquito (2000), Sar scântei (2001), Cocktail Molotov (2003), Fărâme din soare (2004), Babylon (2014) și Sus (2019).
Sursa: Realitatea de Arad