Printr-un apel la dispeceratul poliției locale, d-na A.R.B. a sesizat faptul că în zona în care-și desfășoară activitatea, a găsit o borsetă pe care urmărește să o predea poliției locale, în vederea înapoierii către proprietarul de drept.
Sesizarea s-a confirmat, prin deplasarea echipajului de polițisti locali la sediul de birou al doamnei, situat în strada Eftimie Murgu, colț cu Pădurii, în vederea preluării de la aceasta a obiectelor pierdute.
În prezența ei, s-a făcut inventarierea conținutului borsetei pierdute, în interior aflându-se sume de bani, documente medicale, carduri și alte obiecte personale.
Agenții au identificat din acte domiciliul proprietarului și i-au înmânat personal acestuia bunul pierdut.
Toată acțiunea a durat aproximativ o oră, polițiștii locali grăbindu-se să înapoieze în cel mai scurt timp deținătorului gentuța valoroasă, acesta nereușind să-și amintească unde ar putea fi.
Sursa: Realitatea de Arad