Polițiștii orașului Chișineu-Criș au depistat în trafic un bărbat de 56 de ani, din Apateu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 794, pe raza localității Berechiu, având dreptul de a conduce suspendat. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numerele de înmatriculare aplicate sunt atribuite unui alt vehicul, autoturismul condus fiind neînmatriculat.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui autoturism cu număr fals și conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat.
Sursa: Realitatea de Arad