Grădiniță cu nume regal, inaugurată la Săvârșin

O grădiniță cu nume regal va fi inaugurată în comuna Săvârșin din județul Arad în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu.

 

Grădinița este gata încă de anul trecut, dar din cauza pandemiei a fost închisă și nu a putut fi folosită după ce copiii nu au putut merge la cursuri.

Primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean, s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta și Principele Radu pentru a pune la punct toate detaliile evenimentului.

Regina Mamă Elena obișnuia să vină la Săvârșin înainte ca Familia Regală să fie obligată să abdice și să plece din România. Localnicii mai vârstnici își amintesc încă de întâlnirile cu Regina Mamă, care le împărțea bomboane și încălțăminte pe când erau copii.

La Săvârșin funcționează Liceul Tehnologic Regele Mihai I, iar trei dintre străzile localității poartă numele Regelui Mihai, al Reginei-Mamă Elena și al Reginei Ana.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.