Incendiu urmat de explozia unei butelii, într-o gheretă în care se făceau langoşi, din Arad

Un incendiu urmat de explozia unei butelii cu gaz s-a produs, luni dimineaţă, într-o gheretă în care se făceau langoşi, din municipiul Arad. Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite, angajaţii reuşind să iasă înainte de producerea deflagraţiei.

Incidentul a avut loc într-o zonă cu blocuri şi case din cartierul Aurel Vlaicu din municipiul Arad, dar nu au fost raportate alte pagube, în afară de distrugerea gheretei, care avea o suprafaţă de 25 de metri pătraţi, 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, incendiul a pornit după ce un angajat a aruncat apă peste o tigaie cu ulei încins.

La sosirea echipajelor de stingere, ghereta ardea generalizat, flăcările fiind amplificate de o butelie care a explodat în interior.

În gheretă au existat două butelii cu gaz, dar una a fost scoasă de angajaţi înainte de explozie.Flăcările au fost lichidate în aproximativ 30 de minute, fără a se înregistra victime.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.