Inflația din România, a doua cea mai mare din UE, după Ungaria

Inflația anuală din România a fost în septembrie a doua cea mai mare din Uniunea Europeană, cu 8,83%, după Ungaria (12,2%) și înaintea Slovaciei și Poloniei, ambele cu 8,2%.

Dar lupta cu prețurile nu este câștigată încă, băncile centrale menținând în continuare dobânzile la niveluri ridicate”, consideră analistul eToro Bogdan Maioreanu. 

În septembrie prețurile din România au scăzut atât pentru alimente (10,36% față de 11,88% în august), cât și pentru produsele nealimentare (6,68% față de 6,98%). Utilitățile au scăzut, de asemenea, cu aproape 3%, datorită reducerii prețurilor la electricitate. Între timp, inflația serviciilor a crescut (12,1% față de 11,72%). Cele mai mari creșteri ale prețurilor serviciilor în ultimele 12 luni au fost înregistrate la transportul aerian (24,32%), urmat de apă și canalizare (20,83%) și servicii de igienă și cosmetică (17,6%). De la lună la lună, prețurile de consum au înregistrat un avans de 0,79%, cel mai mare din ultimele șase luni, după o creștere de 0,54% în august. Per ansamblu, inflația din România se află la cea mai joasă valoare din februarie 2022.

În regiune, deși Polonia are a treia cea mai mare inflație din UE, banca sa națională a început să scadă ratele dobânzilor în urmă cu două luni, ajungând acum la 5,75%. În prezent, Ungaria are o rată a dobânzii de 13%, ceea ce o plasează peste rata anuală a inflației de 12,3%. Dobânda de referință din România este a treia cea mai mare din UE, încă la 7% și cel mai probabil va fi menținută la același nivel în următoarea ședință a BNR. La fel ca România, Cehia se află la o rată a dobânzii de 7%, dar cu o rată a inflației de 6,8%.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.