Mașinile abandonate, ridicate de pe străzile din Arad

Direcția Generală Poliția Locală Arad a desfășurat o acțiune de eliberare a domeniului public, prin ridicarea unui vehicul fără stăpân, respectiv a unei mașini abandonate, în urma finalizării procedurii legale. Activitatea de ridicare, în urma Dispoziției Primarului Municipiului Arad, la propunerea agenților constatatori, a fost efectuată de către angajații RECONS.
 
Menționăm că, în luna martie a acestui an, polițiștii locali au fost sesizați cu privire la existența unui autoturism fără stăpân, situat pe domeniul public, pe Calea Romanilor de o perioadă lungă de timp.
 
Urmându-se procedura prevăzută de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, s-a colaborat cu Serviciul Rutier din cadrul IPJ Arad, efectuându-se verificări în vederea identificării proprietarului, autoturismul neavând numere de identificare.
 
Măsura publicității în presă, respectiv la avizierul PMA, neconducând la identificarea proprietarului, la propunerea polițiștilor locali, s-a emis Dispoziția Primarului Municipiului Arad privind declararea ca fără stăpân, inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului la depozitul de mașini situat pe strada Dosoftei.
 
Referitor la a doua mașină ridicată, aflată pe domeniul public, pe Aleea Saturn, din anul 2021, având numere provizorii al căror termen de valabilitate a expirat din anul 2014, polițiștii locali au procedat și de această dată, în colaborare cu polițiștii din cadrul IPJ Arad, la identificarea proprietarului autoturismului, cetățean străin, cu reședința în județul Timiș, respectiv la somarea acestuia, prin scrisoare recomandată, privind obligația de eliberare a domeniului public.
 
În urma neconformării proprietarului, la propunerea agenților constatatori, a fost emisă Dispoziția Primarului Municipiului Arad privind declararea ca abandonată, inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului la depozitul de mașini situat pe strada Dosoftei.
 
În situația în care nu vor fi revendicate în termenul legal, autoturismele vor trece în proprietatea municipiului Arad, urmând a fi valorificate în condițiile legii.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.