Fluidizarea traficului rutier și redarea zonelor pietonale către cetățeni rămân în atenția polițiștilor locali care, în ultima lună, au acționat atât pentru prevenirea încălcării normelor de circulație pe drumurile publice, cât și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale referitoare la oprirea, staționarea autovehiculelor sau intrarea în perimetre cu accesul interzis.
Zona centrală a municipiului continuă să prezinte cele mai multe probleme din acest punct de vedere. Astfel, pe parcursul ultimelor 3 săptămâni, au fost aplicate 420 de sancțiuni contravenționale referitoare la oprirea neregulamentară în zonele trecerilor de pietoni, în intersecții, în stațiile de autobuz, pe trotuar, pe pistele de biciclete și 217 sancțiuni contravenționale privind staționarea interzisă.
Totodată, în cazul a 97 de autovehicule s-a dispus ridicarea, deoarece stânjeneau alți participanți la trafic sau blocau căile de acces ce deserveau domeniul public.
Cel mai mare număr de astfel de situații au fost constatate pe străzile Bela Bartok, Sever Bocu, Sinaia, Ion Luca Caragiale, Simion Popa, Simion Balint unde s-au și întreprins acțiuni de prevenire și informare a conducătorilor auto și locuitorilor cu privire la imobilizarea pe partea carosabilă a vehiculelor care îngreunau desfășurarea traficului rutier în zonă.
Direcția Generală Poliția Locală preconizează ca și, în alte zone din oraș unde constată o incidență ridicată a opririi și staționării neregulamentare, să plaseze notificări referitoare la necesitatea conformării la prevederile legale aplicabile în zonă și înștiințări cu privire la alternativele pe care le au în ceea ce privește parcarea autovehiculelor, în zone din proximitate.
Sursa: Realitatea de Arad