Peste 17.000 de petarde, confiscate într-o comună din Arad

Peste 17.000 de petarde, dar şi alte materiale pirotehnice, au fost confiscate, în urma unor percheziții făcute în localitatea arădeană Macea.
Poliţişti şi procurori au descins la 3 locații, unde au găsit 17.700 de petarde, aproape 470 de emiţătoare de sunet, dar și artificii, rachete și candele – toate din categoria F2, deţinute în vederea comercializării, fără respectarea normelor legale.

Oamenii legii continuă cercetările și atrag atenția că petardele pot fi vândute doar persoanelor cu vârsta peste 16 ani.

Pentru siguranţa utilizatorilor distanţa în timpul folosirii trebuie să fie de cel puţin un metru faţă de materialele pirotehnice.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.