Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la modul în care se realizează investiția “Amenajare pardoseli de cauciuc la locurile de joacă din Municipiul Arad”, facem următoarele precizări:
Lucrările de amenajare a pardoselilor de cauciuc la locurile de joacă sunt realizate în baza proiectului tehnic. Acesta prevede următoarea soluție de realizare a platformelor spațiilor de joacă: curățarea locurilor de joacă, înlăturarea stratului superior existent, realizarea stratului de fundație, realizarea stratului suport din placă de beton și turnarea pavimentului elastic de tip tartan. Pentru a fi așternute aceste straturi, inițial este realizată o decopertare a suprafeței spațiului de joacă care să asigure înălțimea necesară realizării infrastructurii și corelarea cu zonele limitrofe parcului care cuprind canalizații tehnice, trotuare, sisteme rutiere și racorduri la suprafețele din imediata vecinătate. Platformele sunt prevăzute cu pantă de preluare și scurgere a apelor meteorice prin care să se evite băltirea acestora.
Trebuie menționat faptul că echipamentele de joacă, înainte de derularea acestei investiții, erau în zestrea parcurilor, fixate prin fundații individuale de beton, independente unele de altele, respectând normele și normativele în vigoare. În aceste condiții era imposibil, din punct de vedere tehnic, să fie extrase de pe suprafața locurilor de joacă și montate ulterior turnării plăcii de beton.
Prin această investiție, pe lângă faptul că se păstrează procedura inițială de prindere individuală a echipamentelor, se îmbunătățește modul de utilizare a acestora prin faptul că se asigură o planeitate uniformă cu care se interconectează toate echipamentele. Așternerea ultimului strat de tartan, pe toată suprafața locurilor de joacă, va contribui la reducerea posibilităților de accidentare a utilizatorilor.
Nu în ultimul rând, în jurul fiecărui parc ce face obiectul prezentei investiții se va amenaja terenul perimetral, astfel încât să nu apară discrepanțe între zonele din vecinătate și parc. Astfel va dispărea acea diferență de nivel vizibilă la momentul turnării plăcii de beton.
Facem precizarea că, prezenta investiție se referă exclusiv la amenajarea pardoselilor de cauciuc la locurile de joacă, fără să cuprindă înlocuirea echipamentelor deteriorate din cauza vechimii, a utilizării necorespunzătoare, dar mai ales a actelor de vandalism. Acestea vor fi înlocuite/reparate prin contractele de întreținere.
Încheiem cu precizarea că în acest moment, suprafețele aferente locurilor de joacă sunt predate către executant în vederea edificării investiției, iar pe măsura realizării lor, vor fi redate utilizatorilor. Ca orice șantier în lucru, există posibilitatea creării unui disconfort legat de zgomot, depozitare de material, aglomerare de utilaje și echipamente de lucru. Vă asigurăm că vom depune toate eforturile pentru a reduce discofortul creat. Acesta va dispărea odată cu finalizarea lucrărilor.
Din motive de siguranță vă recomandăm pe cât posibil să evitați locurile de joacă aflate în lucru, iar după turnarea pardoselii de tartan, pentru protejarea ei, avem rugămintea ca timp de 21 de zile să nu utilizați respectivul loc de joacă, se arată într-un comunicat al Primăriei Arad.
Sursa: Realitatea de Arad