Prevenirea consumului de droguri și a fenomenului de bullying

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat la data de 12 septembrie a.c. o activitate preventivă pe linia combaterii consumului de droguri și a fenomenului de bullying la Școala Gimnazială din comuna Vladimirescu.

Polițiștii le-au explicat elevilor aspecte legislative privind răspunderea infracțională și contravențională a minorilor, riscurile la care s-ar putea expune în cazul consumării substanțelor interzise atât din punct de vedere fizic cât și legal totodată purtând discuții libere cu aceștia privind fenomenul de bullying și efectele lui pe termen mediu și lung.

Activitatea a avut un feedback pozitiv atât din partea celor 45 de elevi cât și din partea celor 3 cadre didactice prezente, aceștia manifestându-și dorința ca aceste informări sa continue și pe viitor.

Pe tot parcursul anului școlar polițiștii Biroului Siguranță Școlară vor continua activitățile de informare și conștientizare atât în municipiul cât și în județul Arad, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și pentru prevenirea delicventei juvenile în incinta și în zonelor adiacente unităților de învățământ.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.