Risc de inundații în judeţele Hunedoara, Arad și Bihor

Hidrologii au emis, sâmbătă, o atenţionare de inundaţii pentru mai multe râuri din judeţele Bihor, Hunedoara şi Arad.

Sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe cursurile mici de apă.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), ca urmare a precipitaţiilor înregistrate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Crişul Negru – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sustiu – amonte S.H. Tinca, Crişul Alb – sector aferent S.H. Vaţa de Jos, Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Criscior – amonte S.H. Gurahonţ, judeţele Bihor, Hunedoara şi Arad.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai ridicată pe unele râuri mici din bazinul hidrografic: Valea Roşie (afluent al Crişului Negru) şi Crişul Alb – sector aferent S.H. Vaţa de Jos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.